you're reading...
ECONOMIC, GENERAL, POLITIC, social

Guvernul creşte impozitele pe apartamente şi le scade pe cele pe casele mari

Impozitul va creşte de anul viitor  pentru toate apartamentele din blocuri cu peste trei etaje şi opt apartamente şi  pentru locuinţele din clădiri vechi de peste 30-50 ani şi va fi redus pentru locuinţele spaţioase, mai mari de 150 metri pătraţi.

Modificările privind impozitul pe locuinţe apar în ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactat după retragerea de pe site-ul Ministerului Finanţelor şi obţinută de Mediafax.

1

Cine va plăti impozite mai mari

 Cei care locuiesc într-o clădire cu o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani vor avea de plătit cu câteva zeci de lei în plus, în timp ce persoanele care deţin apartamente sau case mai mari de 150 de metri pătraţi vor datora sume mai mici decât cele plătite anul acesta.

Noul proiect al Codului Fiscal menţine prevederea că, pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri este calculat prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii şi că valoarea impozabilă este determinată prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate, exprimată în metri pătraţi, cu o anumită sumă fixă şi un coeficient de corecţie stabilit în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, dar nu mai preia şi regula că, pentru un apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, coeficientul de corecţie este redus cu 0,10 puncte.

Eliminarea acestei menţiuni presupune că fiecare familie care locuieşte într-un apartament dintr-un bloc cu mai mult de trei etaje şi opt locuinţe va plăti de anul viitor cu până la 10 lei în plus, suma totală pe care administraţia statului o va colecta astfel suplimentar urmând însă să se ridice la câteva zeci de milioane de lei, având în vedere că în România sunt locuite aproximativ 3,6 milioane apartamente.

Impozite mai mici pentru spaţii mari

Noul proiect de Cod Fiscal elaborat de Guvern nu preia însă nici regula care stabileşte că, pentru o clădire utilizată ca locuinţă şi a cărei suprafaţă construită depăşeşte 150 de metri pătraţi, valoarea impozabilă este majorată cu câte 5% pentru fiecare 50 metri pătraţi sau fracţiune din aceştia. Fără această prevedere, proprietarii de case cu suprafaţă mare vor plăti de anul viitor un impozit mai mic comparativ cu cel din prezent, deoarece suma de plată nu va mai creşte în funcţie de acei metri pătraţi care depăşesc suprafaţa totală de 150 metri pătraţi.

În noua variantă a Codului Fiscal, cifrele cu care sunt calculate valoarea impozabilă a clădirii, inclusiv cele reprezentând coeficientul de corecţie, sunt similare celor actuale, modificările la suma de plată rezultând doar din nepreluarea acestor condiţii.

Guvernul va impune firmelor impozite mai mari

Guvernul va schimba radical modul de calcul al impozitului pe clădirile firmelor, stabilit în prezent în funcţie de valoarea contabilă, şi va impune un mod de calcul bazat strict pe valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare, similară valorii de piaţă, suma de plată urmând să crească.

sursă: gândul

Anunțuri

Despre jurnaluldemaine.ro

Jurnalul de maine - Stiri - Informatii - Evenimente - | Romanian Online News Agreggator | - Stiri si noutati mai aproape de tine -

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Eveniment recomandat de JURNALUL DE MAINE

Click pentru inscrirea la eveniment. Locuri limitate!

Recomandari JURNALUL DE MAINE

jurnaluldemaine recomanda reportajele digi24 "Romania furata"

URMĂREŞTE-NE PE TWITTER

SALVATI-LE VIETILE!

De astăzi JURNALUL DE MAINE  va posta in permanență pe prima pagină  un simbol al strigătului de ajutor al tuturor sufletelor nevinovate, victime ale acestui război.
%d blogeri au apreciat asta: