you're reading...
GENERAL, international, IT / TEHNOLOGIE

Scene din filme, acum realitate! Savanții americani au testat cu succes o pelerină a invizibilităţii

O pelerină a invizibilităţii ar putea deveni realitate, în curând, afirmă cercetătorii din Statele Unite care au realizat un astfel de dispozitiv, folosind elemente microscopice din aur, ce este capabil să reflecte lumina în jurul unui obiect tridimensional, informează Reuters.

3

Pelerina invizibilităţii reprezintă un concept relativ comun în universul ştiinţifico-fantastic, însă nu şi în lumea reală. Totuşi, cercetătorii din Statele Unite au anunţat recent că un astfel de dispozitiv ar putea deveni realitate în viitorul apropiat.

Joi, savanţii americani au dezvăluit că au testat cu succes o pelerină a invizibilităţii foarte subţire, realizată din elemente paralelipipedice microscopice din aur, care, la fel ca pielea, se mulează foarte bine pe forma unor obiecte tridimensionale, pe care poate să le facă să devină nedetectabile în spectrul luminos vizibil.

Cercetătorii spun că, deşi experimentele lor au constat în acoperirea unor obiecte minuscule, tehnologia ar putea fi utilizată pentru a ascunde şi obiecte mai mari, iar noua invenţie ar putea avea utilizări în multe domenii de activitate, inclusiv în cel militar.

2

Pelerina, care are o grosime de 80 de nanometri, a fost plasată peste un obiect tridimensional, care prezenta protuberanţe şi cavităţi. Suprafaţa pelerinei a redirecţionat undele luminoase reflectate de acel obiect, făcându-l să devină astfel invizibil prin prisma detectării optice.

Va fi nevoie de 5-10 ani pentru ca noua tehnologie să fie utilizată în scopuri practice, afirmă Xiang Zhang, directorul departamentului de Ştiinţa Materialelor din cadrul Laboratorului Naţional Lawrence Berkeley, coordonat de Departamentul pentru Energie din Statele Unite. Xiang Zhang este, de asemenea, profesor la prestigioasa Universitate California din Berkeley. Studiul a fost publicat în revista Science.

6

Tehnologia implică aşa-zisele metamateriale, care posedă proprietăţi ce nu există în natură. Suprafeţele lor conţin elemente mult mai mici, ca mărime, faţă de lungimea de undă a luminii. Ele redirecţionează undele luminoase, îndepărtându-le de obiectul ascuns sub acea pelerină.

Pelerina respectivă acţionează ca o antenă de împrăştiere a luminii microscopice care „sare” pe un obiect tridimensional, ca şi cum ar fi reflectată de o oglindă plană, făcând astfel ca obiectul să devină invizibil.

„Faptul că am putut să facem o suprafaţă curbată să pară plană înseamnă şi că putem să o facem să pară în orice alt fel. Putem face şi o suprafaţă plană să pară curbată”, a spus Xingjie Ni, profesor de inginerie electrică de la prestigioasa Penn State University din Statele Unite, coordonatorul studiului.

Profesorul Ni spune că noua tehnologie ar putea avea aplicaţii militare, pentru a face ca o serie de obiecte mari, precum vehicule, avioane sau chiar soldaţi, să devină „invizibili”.

Xingjie Ni a menţionat şi o serie de aplicaţii mai puţin convenţionale, în industria cosmetică şi modă.

„Cum ar fi o pelerină a invizibilităţii pentru faţă? Toate coşurile şi ridurile nu ar mai fi vizibile”, a spus profesorul Ni. „Sau în designul din modă? Pelerina ar putea fi realizată pentru a ascunde abdomenul proeminent al cuiva”, a adăugat profesorul de origine chineză.

sursă: reuters

Anunțuri

Despre jurnaluldemaine.ro

Jurnalul de maine - Stiri - Informatii - Evenimente - | Romanian Online News Agreggator | - Stiri si noutati mai aproape de tine -

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Eveniment recomandat de JURNALUL DE MAINE

Click pentru inscrirea la eveniment. Locuri limitate!

Recomandari JURNALUL DE MAINE

jurnaluldemaine recomanda reportajele digi24 "Romania furata"

URMĂREŞTE-NE PE TWITTER

SALVATI-LE VIETILE!

De astăzi JURNALUL DE MAINE  va posta in permanență pe prima pagină  un simbol al strigătului de ajutor al tuturor sufletelor nevinovate, victime ale acestui război.
%d blogeri au apreciat asta: