you're reading...
ECONOMIC, GENERAL, HOTNEWS, ONG, POLITIC, social

Legea DIP ( darii in plata) a fost sabotata din interiorul BNR. Gheorghe Piperea: Opozanților din BNR le-a intrat frica în oase

Aproape 4.000 de români vor să renunțe la locuințe prin intermediul Legii DIP, potrivit BNR, aceaşi sursă declarând ca până în luna iulie, puțin peste 3.900 de persoane au depus notificări pentru cedarea casei cumpărate printr-un credit ipotecar, a anunțat guvernatorul BNR,  Mugur Isărescu.

Oficialul a precizat că 24 de bănci au primit, până în luna iulie, notificări pentru darea în plată a imobilelor.

 Legea Dării în Plată – unul dintre actele normative intens dezbătute în ultimele luni – a fost aprobată de Parlament în luna aprilie şi a intrat în vigoare în mai.

După apariția legii, prețurile imobilelor au înregistrat scăderi relative, iar unele bănci au impus avansuri minime la creditele ipotecare de 30 – 35%.

Imensul scandal mediatic iscat de bancheri în jurul Legii dării în plată s-a dovedit a fi o furtună în­tr-un pahar cu apă. Băncile au dat înapoi și, rând pe rând, au început să reducă avansurile la creditele ipotecare, pe care tot ei le majoraseră cu doar câteva luni înainte.

„Nemaiacordând suficiente împrumuturi ipotecare, din cauza avansului mare, băncile riscau să intre prea mult pe zona creditelor de consum, care sunt mult mai riscante. …”, a declarat analistul financiar Dragoș Cabat citat de „România liberă“.

In alta ordine de idei, cunoscutul avocat Gheorghe Piperea  ridica din nou intrebarea, pe pagina sa de facebook, daca BNR mai poate, sau nu, sa  fie considerata o institutie publica:

piperea

„Opozantilor din BNR ai legii DIP si ai tuturor legilor si solutiilor judiciare favorabile consumatorilor le-a intrat frica in oase. Se tem de mania populara.

Cine seamana vant culege furtuna.

Un anume domn consilier foloseste resursele publice pentru a apara „dreptul” sefimii si directorimii bnr-iste la opacitatea salariilor, bonusurilor, indemnizatiilor si a pensiilor cumulate cu toate aceste alte venituri. Si foloseste la greu sperietoarea populismului. Imi e clar ca omul nu intelege deloc sensul cuvantului populist, desi se foloseste de cuvinte grele (cum ar fi adjectivul epistemic). E doar betie de cuvinte si desprindere totala de realitatea din teren, de pe campul luptei noastre.
Ce nu spune onor dl cons e ca persoane ca domnia sa nu numai ca incaseaza salarii imense bagator de seama, comunicator, purtator de vorbe si consilier, dar si salarii uriase sau remuneratii pentru membership-uri in societati sau entitati – pui ai BNR (cum ar fi transfond, fondurile se garantare, consiliile de mediere, institutul bancar etc.). Totul se deruleaza in jurul nucleului BNR avandu-l ca piatra unghiulara pe Isarescu.

De fapt, temerea acestor domni, una adanca, paralizanta, este ca toamna ce va veni va aduce niste solutii si raspunsuri la intrebari ca asta :
Este BNR o institutie publica sau este, de fapt, o entitate captiva a acestor garzi pretoriene ce roiesc in jurul eternului guv?

Cum sa nu fii populist cand o institutie care conduce Romania e capturata de asemenea grupuri de interese?

Daca este o solutie pentru a reda Romaniei BNR, atunci je suis populiste!”

Anunțuri

Despre jurnaluldemaine.ro

Jurnalul de maine - Stiri - Informatii - Evenimente - | Romanian Online News Agreggator | - Stiri si noutati mai aproape de tine -

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Eveniment recomandat de JURNALUL DE MAINE

Click pentru inscrirea la eveniment. Locuri limitate!

Recomandari JURNALUL DE MAINE

jurnaluldemaine recomanda reportajele digi24 "Romania furata"

URMĂREŞTE-NE PE TWITTER

SALVATI-LE VIETILE!

De astăzi JURNALUL DE MAINE  va posta in permanență pe prima pagină  un simbol al strigătului de ajutor al tuturor sufletelor nevinovate, victime ale acestui război.
%d blogeri au apreciat asta: