you're reading...
bancar, ECONOMIC, GENERAL, international, POLITIC

Grecia incepe procedurile pentru reintrarea pe pietele de capital

elinika

Grecia intenţionează să efectueze teste pentru revenirea pe pieţele de capital în primul semestru al anului 2017, având scopul de a redobândi accesul deplin în 2018, când va se va finaliza actualul program de reforme, anunţă vicepremierul Yannis Dragasakis, potrivit agenţiei Reuters.

Într-un articol de opinie publicat în revista Efimerida ton Syntakton, Dragasakis a îndemnat creditorii internaţionali să ofere o evaluare pozitivă a reformelor aplicate de Grecia în cadrul programului de asistenţă financiară. Miniştrii de Finanţe din statele zonei euro, care se vor reuni luni, trebuie să transmită „un mesaj de speranţă poporului grec şi întregii Europe”, a afirmat Dragasakis.

„Singura opţiune posibilă luni este deschiderea drumului pentru decizii care să aducă mai aproape ţinta convenită”, a subliniat vicepremierul Greciei, referindu-se la revenirea ţării pe pieţele de capital.

Pentru a efectua teste de reintrare pe pieţe în 2017, Grecia trebuie inclusă în programul Băncii Centrale Europene privind achiziţia de obligaţiuni. În plus, este necesar un rezultat pozitiv al evaluării, a subliniat Dragasakis, reiterând cererea de restructurare a datoriilor.

Reprezentanţii instituţiilor care monitorizează programul de asistenţă financiară destinat Greciei – Mecanismul European de Stabilitate (MES), Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană – s-au aflat la Atena săptămâna trecută, pentru discuţii cu Guvernul Greciei pe tema reformelor în domeniul fiscal şi în cel al muncii. Guvernul condus de socialistul Alexis Tsipras a promis continuarea discuţiilor la nivel tehnic pentru reevaluarea programului de asistenţă financiară internaţională.

O reuniune formală a Eurogrupului este programată pe 5 decembrie, pe tema unor măsuri de restructurare pe termen scurt a datoriei suverane a Greciei.

„Există potenţial pentru ajungerea la un acord politic până pe 5 decembrie, dar este evident că este necesar ca toate părţile să aibă voinţă puternică”, a afirmat săptămâna trecută Dimitris Tzanakopoulos, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena.

În pofida promisiunilor electorale în sensul renunţării la austeritate, premierul Alexis Tsipras a semnat în 2015 un nou plan de asistenţă financiară, al treilea de la izbucnirea crizei financiare în Grecia în 2010. Acum, Guvernul de la Atena vrea finalizarea celei de-a doua evaluări, pentru a beneficia de o restructurare a datoriilor şi a putea adera la programul BCE de cumpărare a obligaţiunilor, decizii care ar putea permite reintrarea pe pieţele economice până în 2018. Dar dezacordurile pe tema ţintelor fiscale şi reformele nepopulare în domeniul muncii constituie obstacole în negocieri. De asemenea, reformarea sectorului energetic va fi un element important în discuţii.

sursă: mediafax

Anunțuri

Despre jurnaluldemaine.ro

Jurnalul de maine - Stiri - Informatii - Evenimente - | Romanian Online News Agreggator | - Stiri si noutati mai aproape de tine -

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Eveniment recomandat de JURNALUL DE MAINE

Click pentru inscrirea la eveniment. Locuri limitate!

Recomandari JURNALUL DE MAINE

jurnaluldemaine recomanda reportajele digi24 "Romania furata"

URMĂREŞTE-NE PE TWITTER

SALVATI-LE VIETILE!

De astăzi JURNALUL DE MAINE  va posta in permanență pe prima pagină  un simbol al strigătului de ajutor al tuturor sufletelor nevinovate, victime ale acestui război.
%d blogeri au apreciat asta: