Salariul minim va fi mărit la 1.450 de lei de la 1 februarie 2017, a declarat vineri președintele social-democraților, Liviu Dragnea, după desemnarea de către șeful statului a lui Sorin Grindeanu în funcția de premier.
Președintele PSD  a enumerat încă o data o serie de măsuri sociale din programul de guvernare, care sunt anuntate ca vor fi aplicate începând de anul viitor, notează activenews.
„Unele vor fi aplicate de la 1 februarie. Salariul minim va fi mărit la 1.450 de lei, dar de la 1 februarie 2017. Un milion și jumătate de salariați vor pierde pentru o lună 1.400 de lei. Contribuțiile pentru pensionari care sunt prevăzute la noi în program să fie eliminate vor mai fi plătite de aceștia o lună – și vorbim de 3 milioane de pensionari. Impozitul pe venit pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei, care în programul nostru este prevăzut să fie zero, va mai fi plătit o lună. Bursele studenților, care vor crește de cel puțin 2-3 ori, vor avea această creștere începând cu 1 februarie. (…) Creșterea plafonului pentru plata TVA de la 220.000 la 300.000 lei va intra în vigoare nu de la 1 ianuarie, ci de la 1 februarie”, a declarat liderul PSD.
Până la 1 februarie mai e puțin, vom vedea…ce mai spun atunci!