you're reading...
AUTO, ECONOMIC, GENERAL, POLITIC, social

Se pregateste o noua TAXA pentru inmatricularea masinilor

apia

Bucuria şoferilor care au scăpat de achitarea timbrului de mediu la înmatricularea autoturismelor poate fi  de scurtă durată.

Ziele acestea  la Comisia de transport şi infrastructură din Camera Deputaţilor, s-au purtat discuţii cu transportatorii şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, în vederea implementării unei alte taxe care să înlocuiască timbrul de mediu.

Şoferii care au vrut să-şi înmatriculeze autoturismele au aşteptat cu nerăbdare eliminarea timbrului de mediu, începând cu data de 1 februarie 2017, speculând faptul că „minunea” nu va ţine foarte mult timp. Astfel, cei care au crezut că gaura în buget apărută odată cu eliminarea timbrului de mediu va fi acoperită prin legiferarea unei alte taxe se pare că au avut dreptate.

De teama unui impact negativ asupra vanzărilor de autoturisme noi, APIA a incercat întodeauna să influenţeze guvernele anterioare, aşa cum o face şi cu cel actual, să le fie protejate afacerile prin măsuri de taxare a importurilor de autouturisme second hand sau noi importate direct,  altele decât cele vandute de  membrii APIA; şi asta in detrimentul buzunarelor milioanelor de români. Asta face şi acum.

Potrivit estimărilor reprezentanţilor industriei auto, în acest an vor fi importate în România aproximativ 20.000 de autoturisme Euro2.

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile anunţa, la începutul lunii februarie, că decizia de a elimina timbrul de mediu va produce efecte negative în ceea ce priveşte parcul auto naţional şi eforturile financiare de curăţare a parcului, realizate în ultimii 12 ani.

„Eliminarea timbrului de mediu va duce la creşterea abruptă a vârstei medii a parcului auto naţional (România va deveni al doilea «cimitir de maşini vechi» al Europei, după Polonia) şi la anularea eforturilor financiare de curăţare a parcului realizate în ultimii 12 ani prin Programul «Rabla» (pentru care s-au cheltuit 2,1 miliarde lei), fapt ce va face ca automobilele vechi şi cu normă de poluare ridicată să se regăsească într-un număr tot mai mare pe drumurile din România”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.

„Mâine (n.r. – astăzi), la Comisia de transport şi infrastructură din Camera Deputaţilor, avem o întâlnire cu reprezentanţi ai transportatorilor, cu ARR şi cei de la mediu. Vom discuta această chestiune cu toate părţile implicate şi interesate, să vedem ce se va întâmpla în continuare, în mod concret. În acest moment, în Parlament sunt foarte multe proiecte de legi care se referă la această taxă. Evident, ele vor fi respinse, pentru că la 1 februarie a intrat în vigoare eliminarea timbrului de mediu, dar ceva mă gândesc că va trebui să punem în loc”, a declarat Mircea Banias, vicepreşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură,  citat de  cugetliber.ro.

 

citeşte şi:  APIA ajuta statul in lupta pentru pastrarea Timbrului de Mediu. Desi ilegala, taxa auto este inca aplicata. 

 

 

Anunțuri

Despre jurnaluldemaine.ro

Jurnalul de maine - Stiri - Informatii - Evenimente - | Romanian Online News Agreggator | - Stiri si noutati mai aproape de tine -

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Eveniment recomandat de JURNALUL DE MAINE

Click pentru inscrirea la eveniment. Locuri limitate!

Recomandari JURNALUL DE MAINE

jurnaluldemaine recomanda reportajele digi24 "Romania furata"

URMĂREŞTE-NE PE TWITTER

SALVATI-LE VIETILE!

De astăzi JURNALUL DE MAINE  va posta in permanență pe prima pagină  un simbol al strigătului de ajutor al tuturor sufletelor nevinovate, victime ale acestui război.
%d blogeri au apreciat asta: